carnyx celtic festival

A la ricercje de gnove lûs tra lis monts de Furlanie

Il timp dai Dodis Dîs, tra Nadâl e Pifanie, al cjape dentri i moments plui significants dal an. La nassince dal Bambin Jesù si lee, justeapont , cul tornâ a scomençâ a slungjâsi des zornadis, valadì cul tornâ de "lûs", cussì i elements folclorics di chest particolâr moment dal an a cuistin un significant valôr simbolic.

Gjavât il Cjanâl d'Incjaroi, dulà che esist l'usance di brusâ "la Femenate", e mancje in Cjargne la tradizion dai pignarûi e dai fogarons che in Furlanie s'impiin par Pifanie, cun chê di prudelâ il soreli a tornâ a cuistâ fuarce. Pidimancul in cualchi paîs, sore il dut tal Cjanâl di Guart, si scomencin a trai lis cidulis.

In gambi, in Cjargne, cetant plui che in Friûl, e jere slargjade l'usance di puartâ di cjase in cjase il segn de gnove lûs, doprant une Stele lusorôse, cul compagnament di cjants e liendis di glesie. Chescj gîrs di augûrs cu la Stele a cuistavin une volte l'impuartance di une forme scuasit liturgiche, e la stesse ricolte dal vê di vê, metût in vôre par cheste ocasion de Companie de Stele, e cuistave un valôr sacrâl: il dâ il sop a chescj "ambassadôrs de lûs" al jere come prenotâ une anade furtunade e di ricolts bondants.

La Stele, fate di listêi di len cuvierts cu la cjarte colorade, e jere inluminade dentrivie di une o dôs cjandelis, e 'e girave insomp di une aste rezude di un de companie. Un dai cjants tradizionâi che si dave sù, al diseve: "Siamo i Tre Re de l'Oriente/ ducj i gjaui a si ficja dentri/ tal rìu Denti./ E quei cani che stano di fora/ joi sì, sì che loro i mora/ di tanto fredo!/ Ma nissuno non lo crede/ che abiamo tanta fame/ e nissuno ci porta un pane/ da sglavare./ Anderemo dal sior plavano/ ci darà la buona mano:/ pirùçs, miluçs, palancas/ e mandolato./ 'Su augurìn la buinas fiestas,/ che j mangjais buinas mignestras/ e un an plen di furtuna/ cun buina luna…Amen!"

Lis feminis di cjase a preparavin une cuete di pan par dâlu ai "sopêrs". Dutcâs chest nol jere il pan di ducj i dîs, nì par grandece e nì par cualitât.  Dispès si tratave di une sorte di torte clamade peta o picòt. Si la preparave doprant il sorturc ricolt tai dîs dai Sants, e chest si leave 'es crodincis che a volevin i defonts protetôrs des fameis dulà che a vevin vivût.

Daspò dai gjespui di Pifanie al scomençave il cussì clamât gîr das bisâgas. Il predi al lave pes cjasis a benedî, compagnât di un zago ch'al rezeve il cjalderuç da l'aghe sante e l'asperges, e dal muini cu las bisâgas. Ossei dôs borsis colegadis tra di lôr in mût che une e pendès par denant e chê âtre par daûr. In tune si meteve il vê di vê dal plevan, e ta chê âtre chel dal muini. Par solit si tratave di fasûi e cartufulis (patatis).

Ancje tal Cjanâl di Pedarç (il Cjanâl di Prât di Cjargne) pe Pifanie, almancul par vieri, si marcave su lis puartis des cjasis e dai stâi lis iniziâls dai Magjos (B.M.G.), scuasit segns di sconzûr, fondâts sul misteri dai Tre Res piligrins a la ricercje de "gnove lûs".

(Tirât fûr da "Ladins dal Friûl", n°12 dicembar 2002)


Sui cuei a slusin a fłcs dai Pignarłj

Tarcģnt - Di dutis lis fiestis de tradizion dal Friūl, chź dai fūcs di Pasche Tafanie e je sigurementri la miei conservade e la plui sintude a nivel popolār inmņ in dģ di vuź. Il fūc al cuiste nons difarents di lūc a lūc (Fogarņn, Fughere, Foghera, Fugarizze, Pan-e-vin, Medili, Boreņn, Mieli, Sčimo), ma a Tarcģnt si ą, cul non di "Pignarūl",la tradizion plui innomenade e cence ātri la plui cognossude di ducj i furlans.

La tradizion dai fūcs grancj di Pifanie si piert tal scūr di etis lontanis, leade a ceremoniis antighis dal timp dal solstizi d'univźr, celebradis di ducj i popui da l'Europe.

Secont i studiōs di etnografie il significāt di cheste usance al č dal sigūr propiziatori: i antīcs, dant fūc al simbul de viere vegetazion, a domandavin ai lōr deus pajans di no jessi bandonāts a la scuretāt e 'es criuris dal unviźr. A domandavin che la primevere, e cun jź la vite, a traviers il risurī de nature e podčs tornā a confuartā l'esistence dai oms.

Vč parcč che, une volte, ancje a Tarcģnt la preparazion dal Pignarūl e jere une incombence risiervade ai zovins: parcč che lōr a rapresentavin lis fuarcis dal rinovament de vite. Lis energiis gnovis buinis di tornā a meti in moviment il cors naturāl des stagjons, in aparince raitarāt des fuarcis aviersis dal scūr e dal māl.

Valadģ che i zovins a jerin la fuarce revenąnt ch'e sarčs buride fūr de cinise dal Pignarūl, cinise che, di fat, e jere podaspņ sparniēade pai cjamps come sconzūr. Ce che si veve di brusā al jere ufiert di dute la comunitāt, parvie ch'a jerin comuns ancje i efiets positīfs e i segns par strolegā che si volevin rigjavā. Ancje par chestis resons al rituāl a cjapavin part ducj, e no dome i contadins, parcč che par ducj il Pignarūl al profetave cuāl ch'al sarčs stāt il destin da l'anade ch'e stave scomenēant.

In etis daspņ, cul slargjāsi e l'infuatīsi dal cristianesim, al scomenēą a cjapā part a chest acjadiment ancje il predi dal paīs, a significā il ricognossiment de Glesie di un rituāl, pajan sigurementri 'es sōs originis, ma masse lidrisāt tes custumancis locāls par podźlu refudā e aviersā. Cussģ il predi stčs a voltis al impiave il tasson des cjanis di sorturc e di ramis di peē e sbaraēār, a significā il prestigi dal rapresentant de Glesie te comunitāt.

Il Pignarūl, inmņ vuź, si lu prepare plantant un pāl centrāl sicu chel che si dopre par fā lis medis, dulą che atōr si intassin i rescj des coltivazions dal an passāt e, a voltis, cualchi rame di geneu par fā sclopetā il fogaron.

Une volte impiāt il fūc, dulintōr si cjantave e ancje si balave, cun dut che a esistevin des improibizions al rivuart: un Concei dal setim secul, timorōs che si tornąs a dā masse rilźf ai caratars pajans de usance, al veve improibīt i fūcs di Pifanie e i bāi atōr di lōr. Plui indenant, il Concei di Rouen, dal an 878, al torną a ripeti (e cun majōr severitāt) la improibizion cuintri "i fūcs de lune gnove di zenār", ma al č di crodi che sul cučl di Cuje, e ta chei dai contōrs, a sedin stāts pōs i agns dulą che no si domandą al fum dal Pignarūl cuāl ch'al sarčs stāt l'andament de gnove anade. Cundidģ che lis radīs dal rituāl a jerin masse lidrisadis te memorie e tes convinzions di ognidun par podź rinunziā a la tradizion.

I vielis a scrutinavin, e lu fāsin ore presģnt, il davuelgisi dal fūc, la sō fuarce e la direzion cjapade dal fum: di ducj chescj elements si podeve indivinā cuāl ch'al sarčs stāt l'andament di une interie stagjon agricule, ancje se dispčs i segns si pandevin incierts, senņ contrārs tra di lōr. Dutcās, se il fum al va a soreli a mont si dīs "cjape il sac e va pal mont", a significā ch'al č di spietāsi une anade di miserie. Se il fum invezit al va de bande di soreli jevāt si dīs "cjape il sac e va a marcjāt", ossei che si va incuintri a une anade ch'e promčt ricolts bondants. Ma vuź l'agriculture no rapresente plui un aspiet fondamentāl de cunumie dal Friūl, e inalore il "Pignarūl" al reste nome une manifestazion di folclōr, o miei un ocasion mediatiche di doprā come promozion dal turisim.

(Tirāt fūr da "Ladins dal Friūl", n.1 zenār 2003)


Carnevāl e Cuaresime tes Vals ladinis

Vich de Fassa (Trent) - Tes Vals ladinis lis setemanis denant de Cuaresime a son un timp di gjode e di fiestis. Il carnevāl de Val di Fasse al č cetant vieri e origināl. Bielzą in zenār i atōrs des companiis di teatri locāls a scomencin i preparatīfs par meti in sene lis lōr comediis tes placis, dispes indelegradis de musiche dade sł di cualchi sunadōr. I intajadōrs naturalmentri si dan dafā a sculpī lis carateristichis mascaris di len. I personaēs carateristics dal carnevāl fassan a son "el Bufon, el Laché, i Marascons, il Re de Sobčna, el Paiazo, el Pizon". Te stesse maniere di ce ch'al sucźt dilunc ātris carnevāi tradizionāi dal arc alpin, ancje lis mascaris fassanis si dividin tes dōs categoriis dai " biźi" e dai "bruts" (par fassan "dal bel e da burt"). Lis mascaris "da bel" si proponin come ideāl estetic pusitīf e si mčtin in oposizion 'es mascaris "da burt" scuris e caricaturāls, che a cuistin compuartaments trasgressīfs e iriverents. Di regule a proponin parodiis dal lavōr contadin e artesanāl.

Lis "cordeles", ossei lis curdelis coloradis che a pčndin dai cjapiźi di carnevāl, une volte a vignivin furnīts des fantatis dal paīs. Chestis lis distacavin dai lōr grimāi dal custum tradizionāl ladin. Chestis curdelis, decōrs rārs e preseōs, a vignivin consegnadis insiemit cun tun cartelģn dulą ch'al jere scrit il non de dumble che lu veve donāt. Rivāt insomp il carnevāl lis "cordeles" a vevin di jessi tornadis. Il zovin ch'al rivave a caparāsi il majōr numar di curdelis al jere chel ch'al podeve svantā la majōr simpatie de bande des fantatis.

A la cumplicade vistizion des mascaris a cjapavin part lis feminis di cjase, che a jerin chźs che a creavin, e a custodivin, i custums. In dģ di vuź lis feminis a puedin mascarāsi e jentrā tai mostrons mascarāts, ma une volte chest al jere improibīt.

I "Marascons" (ossei lis grandis mascaris), che si presentin simpri in numar pari, a ąn cuistāt chest non parvie che, insiemit al "Lachét" (il siōr) e al "Bufon" (il matescul de fieste) a son personaēs di fonde pal mostron des mascaris. Une volte a jerin i zovins coscrģts che a davuelzevin chestis parts.

Te alte Val di Fasse la viertidure dal carnevāl e colave ai 16 di zenār, vee de fieste di S. Antoni abāt e si proviodeve a "deslečr carnascčr" (disleā il carnevāl). Ta chź zornade sdrumis di puems mascarāts a bailavin pai borcs e pes corts dai paīs par saludā la vignude dal carnevāl, scjassant sampogns e batģnt su sźlis e bandons di lamiere cun grant sunsūr. Par vieri il mostron in mascare al vignive daviert dal "Jandeluvio", une figure di mascare ingorde e cence fons, ch'e veve un cjāf grandon e une panze sproposetade, e che vignive puartade a pressembolāsi pes stradis dai paīs. La ingurdisie metude in rilźf e pandeve une funzion di sconzūr tai rivuarts de miserie.

Il dģ di martars gras, une volte si strissinave pes stradis dal paīs "il carnevāl", un frut mascarāt e ricuviert cun tune imbotidure di stranc. Sotsere ducj a ląvin insomp un ēuc, parsorevie dal paīs, dulą ch'e vignive impiade une fughere di stranc e sterps par "brusā il carnevāl". Cheste tradizion e je conservade inmņ in dģ di vuź in cualchi borc de Val di Fasse. Dal rest la toponomastiche di ogni paīs de Val e ricuarde cheste viere custumance. Cundifat ogni paīs fassąn al ą il so "Col de carnascčr", a memoreā il lūc dulą ch'al vignive justeapont brusāt il carnevāl.

In Val Gardene (Gherdėina) a son disparidis cetantis des vieris usancis di carnevāl. Al č pussibil che un tant al sedi divignūt parvie des improibizions dai sorestants, massime glesiastics. Achģ e reste la curiōse usance di puartā vie la "panicia" (jote di vuardi) e il sghinc di purcģt fumāt a la parone di cjase ch'e sta daprūf propite il dģ di joibe grasse.

I anzians a contin che par vieri ancje in Val Gardene la fin dal carnevāl e vignive festezade brusant un pipinņt di stranc. La fughere dulą ch'al vignive brusāt al jere un rituāl sevi di purificazion che propiziatori. Se si disfantavin lis fuarcis aviersis si rinovave l'energie de nature. Unevore frecuentis e popolārs a jerin invezit lis corsis sui slitons tirāts dai cjavāi, e il bal ch'al sierave il timp di carnevāl. Ta cheste dade e jere usance di mudāsi cui custums tradizionāi.

Il miercus de cinise al vierzeve i cuarante dīs de Cuaresime, un timp cadenēāt di dizuns e di penitincis, in preparazion des fiestis di Pasche Majōr. Une volte infats il dizun al scomenēave il miercus de cinise e al rivave insomp a Pasche. Plui indenant, parvie dal gambiaments puartāts dal Concei vatican II, il dizun si č ridusūt al prin dģ di cuaresime e a la zornade dal vinars sant.

Par tradizion, tal timp de Cuaresime il capelan di Sante Cristine al lave sł ogni vinars di biel di buinore a San Jacun (un lūc logāt sorevie di Urtijėi) a funzionā la messe. Ta chź plźf il predi, zovansi de "Tele Cuaresimāl" dal sec. XVI, al inlustrave ai fedźi i misteris de passion e de redenzion. La glesie di San Jacun, ch'al č il protetōr dai viadants dilunc i trois di mont (par ladin "sacun"), e je la prime glesie secont la tradizion, e daūr dai documents, tirade sł in Val Gardene. Sun chest cont da une bergamene, cumņ lade pierdude, si vignive a savź che j jere stade concedude une indulgjence tal an 1246.

A Anpėzo (Cortine Dimpeē), a miege Cuaresime, e jere l'usance di "seā la vecje". Tun lūc stabilīt si leave atōr di un pāl un pipinņt di stranc stramudāt di viele grimōse, e po si lu seave pal mieē. O ben si cjamave un biel grum di tranc sun tune slite, si davij fūc, e si sburtave la slite ju par une cleve. A voltis cheste usance si davuelzeve ancje il dģ di Pasche Tafanie. (test tirāt fūr da : "La realtą e l'immaginario nelle valli ladine dolomitiche", di Marco Forni - Ed. Istitut Cultural Ladin "Micurą de Rü").

Tirāt fūr da "Ladins dal Friūl" - n.3 2003


Pasche a Tamau cun schultar e pinēa

Tamau/Tischlbong - Pasche Majōr e je la sigurece di un fat pardabon sucedūt e tramandāt fintremai a nō dai apuestui cun fuarce e cun gjonde. A Pasche si fās plui ferbint il cjant de Glesie "Diu, mź sperance, al č pardabon risurīt".

Une grande fieste che si compagne al sflurī e al sverdeā de nature. Pasche di tradizion in Cjargne dulą che ogni borc e ogni vile a ąn lis lōr usancis tignudis dacont tant che testemoneance di une identitāt storiche e culturāl ch'e ą radīs in sot.

E plui si va sł, jenfri lis vals e i Cjanāi di cheste tiere, e plui cheste identitāt si palźse marcade. Tant par dī a Tamau (par todesc tamauźs Tischlbong), dulą che s'incrose il cunfin etnic e lenghistic tra ladin-furlan e todesc, Pasche "Oastarn", si la festegje cul schultar e cu la pinēa.

Simpri sul cont des usetāts tamuźsis di chest timp, ancje ventissł la Cuaresime "Vosta" e scomence il miercus de cinise "Oschn miti". In chź zornade alģ, avuāl che in ātris sīts de mont furlane si bruse il carnevāl "Voschin". La figure dal voschin e je rapresentade di un pipinot dāt dongje cun vistīts vieris jemplāts di fen e di frandźi. Intant che il simbul de gjoldarie al bruse, tōr a tōr a bąlin e a lis "masckaras min kloukn", valadģ lis mascaris cul sampogn.

Dilunc la Cuaresime nol sucźt nuje di particolār, cundutachel une volte no si balave e si rispietave i dizuns comandāts.

Cun domenie ulive "Polm 'Sunti" si jentre te setemane sante, par tamauźs "Ruata Boucha". Ancje ta chest timp lis cerimoniis a van a parźli cun chźs dai paīs cjargnźi dai contōrs.

Tant par dī, daspņ joibe sante chentissł si po’ inmņ viodi i fruts a girā pai borcs cu lis scraēulis par visā l'ore des funzions. Purpūr unevore sintude e je ancje la grande prucission dal vinars sant "Ckoar Vrait". Cheste e partģs de Plźf di Sante Gjeltrude e 'e rive fintremai a la viere glesie dal Crist, la cussģ clamade "Olta Ckircha".

Finalmentri il scampanotā des cjampanis dal Glorie sul tart di sabide sante, a nunziin che Jesł Crist al ą vinēude la muart e al č risurīt. Un segn di grande gjonde par une Pasche-Oastarn che si č un'ātre volte proponude.

Cemūt che si ą vūt iniment denant trat, par festegjā come che Diu comande cheste zornade a Tischlbong l'usance e proviōt che si vebi di mangjā la pinēa e il schultar. La pinēa e je une fujace fate cun ūs, ont, farine, levan e łe passe. Lis feminis tamauźsis a preparin chest dolē il lunis e il martars sant e daspņ vźlu cuet tal fōr di cjase lu lassin polsā.

Il schultar invezit e je la spale fumade dal purcģt. Un bon toc di schultar al ą di vź tre chilos di cjār e un di vučs. Rigjavāt di un purcģt copāt denant Nadāl, al va fumāt pal almancul vincj dīs doprant ramis di peē e di fau. Il schultar si lu met a cuei sabide sante. Dut tun toc al reste a boli te pignate fintremai che il piron lu forope cence fadie.

Te buinore dal dģ di Pasche la pinēa e il schultar a vegnin disponūts tun gei parie cui ūs dūrs colorāts. Chesti pietancis si lis puarte a benedī in glesie, intant messe prime. Finīt di funzionā la int e torne a cjase a fā la mirinde, par todesc-tamauźs "is vruasti".

Naturalmentri il schultar, tajāt a fetis finis, si lu compagne cu la pinēa. I doi savōrs, chel dolē de fujace e che picant de cjār di purcģt fumade, dal dut in contrast, a ląssin in bocje un gust particolār ch'al ą cence ātri un leam cu lis usancis dal vieri mangjā todesc. Une mangjative di cheste sorte si cubie pulīt cul vin blanc, cul vermut e cu la bire di spine.

Tirāt fūr da "Ladins dal Friūl" n.4 Avrīl 2003

 

[Indietro]

Tutti i loghi e marchi in questo sito appartengono ai rispettivi proprietari.
I commenti sono di proprietą dei rispettivi autori, ed il resto di Carnyx.it © 2007.
Le foto riprodotte, ad esclusione di quelle in cui č indicato l'autore, sono di proprietą di Yumi.it e non sono riproducibili senza il diretto consenso.